POVESTEA UNUI PERETE ALB

A fost odată un perete alb într-o clasă dintr-o școală primară de prin părțile Trás-os-Montes. Și satul acela era tare frumos, bine așezat și rînduit, cu ulicioare sclipind de curățenie și căsuțe simple și drăgălașe. Avea sătucul numai o farmacie, o măcelărie, un supermarket și o cafenea, de care localnicii erau mulțumiți.

Școala era micuță și plăcută, situată într-o cîmpie scăldată în verdeață. În fiecare zi, peretele alb asista la lecțiile unui grup de copii cu mare poftă de carte. Peretele alb îi îndrăgise mult pe copii și se bucura văzîndu-i cum cresc sănătoși și înțelepți.

DEBUT ÎN SCENĂ

UN VIS FRUMOS

Într-o zi, o bătrînică, în drum spre casă, văzuse un scaun. Era foarte obosită și a hotărît să se odihnească. De undeva apăruse o fată. Ea plîngea. Tot mai repede se apropia de scaunul pe care stătea bătrînica și îi zise:

— Bună ziua, îmi dați voie să mă așez?

Bătrînica îi răspunse:

— Așază-te, copilă, dar de ce plîngi, ce s-a întîmplat?

Fata a stat un pic pe gînduri și-i răspunse:

— Nu, nu am pățit nimic, sînt bine.

Bătrînica iarăși o întrebă:

— Ai pățit ceva? Spune-mi, ai încredere în mine. Poate te voi ajuta cu ceva.

MARI PICĂTURI DE PLOAIE

Bat în geam mari picături de ploaie,

Își iau avînt,

Dar cad.

CONFIDENȚE

DEZLEGARE

Le-nțeleg pe toate,

Ai avut dreptate

Dragostea-i cetate,

Una de nisip.

STĂPÎNUL

O, timpule, cui slujești?

Peste cine împărat sau zeu te faci?

Chiar n-ai pe cine să iubești?

UN DRUM

El este atomul

ce leagă uscatul

și apa, și focul

inimii tale.

MARTIE A VENIT

   Mult te-am așteptat;

   Alb ca pura nea,

   Roșu ca iubirea.

   Tu, primăvara vestești,

   Iar eu te privesc cu drag –

   Ești cel ce sufletul îmi înflorești.

 

   Arome plutesc în văzduh…

 

   Viorele se aștern pe cîmpii.

   E primăvară… pomii înfloresc!

   Nori de rîndunele pe cer vuiesc,

TOAMNA COPILĂRIEI MELE

Frunze multicolore. Vînt răsunător. Murmur cristalin de ploaie. Cîntec de păsări. Da, e toamnă! E toamnă și-n sufletul meu, și-n inima mea. Apusul soarelui este unul încîntător. E o liniște nemărginită, care mă face să meditez. De undeva, aud sunetul viorii. E greierașul, virtuosul viorist! E incredibil cum o ființă atît de mică poate produce atît de mult sunet.

Pages

Subscribe to RSS - capriciile Muzei