EU-INVIZIBILĂ

Într-o zi, am găsit la mama în sertar o pălărie. Credeam că este o pălărie simplă, de protecție solară. Dar când am probat-o și m-am uitat în oglindă, am descoperit că nu mă reflectam.

SUFLET DE POET

Nu sunt fericită în acest moment,

Căci pierd în mine sufletul tânărului poet.

Poate e absurd sau infernal?

Însă mă pierd pe mine, e-ntr-adevăr banal.

 

Îmi pierd exisența pe acest pământ,

Îmi pierd ultima lacrimă aruncată în vânt.

Îmi pierd visul, pierd tot ce am,

Mă pierd pe mine, e-ntr-adevăr banal.

 

Îmi pierd vederea, nu te mai pot privi,

Îmi pierd auzul, nu te pot auzi,

Îmi pierd și inima, și sufletul, și tot.

Îți zic adio, atâta pot.

O SĂ UIT

Am să-ți uit ochii,

Poate și buzele,

Dar nu pe tine,

Dar nu și dragostea.

 

Am să-ți uit vocea,

Poate și zâmbetul,

Dar nu pe tine,

Dar nu și dragostea.

STARE

Ochii mei plini de durere

Se închid încetișor.

Lângă mine e tăcere,

Lângă tine pot să zbor.

 

Stau și tac în așeptare,

A iubi eu nu mai pot,

Spune-mi tu o alinare

Și vom trece peste tot.

NOPȚI DE IARNĂ

Nopțile acelea reci,

Când coborau fulgi pe pământ...

Atunci când te-am lăsat să pleci,

Am vărsat lacrimi de argint.

M-am pierdut în nebunie,

Căci mi-a lipsit chipul tău cald

Și țipete de agonie

Răsunau din glasu-mi fad.

Doar sufletul îmi era mut

De scâncete, de-amor și dor

Și nu mă mai lasă să fug,

Să scap de groaznicul fior.

Fulgii cad, mă simt uitată

Și-albește tot ce mă-nconjoară.

Din inima-mi de sticlă spartă

Iubirea fuge-acum afară.  

ARIPILE

Aud cum de o săptămână bat vânturile

Și este frig, e un sezon atât de rece,

Dar n-am nimic, numai aripile

Ce bat prin timpul care trece pe alături.

FREAMĂTUL TIMPULUI

Alina SPOIALĂ, 14 ani

Școala de Arte din Costești, Râșcani

 

Timpul zboară și nimeni nu-l oprește. Azi e luni, mâine – duminică. Și tot așa s-a mai scurs un an din viața noastră. Din nou primăvară, din nou flori și copaci verzi, iar noi mai întoarcem o filă din cartea vieții. Un sens giratoriu, dar cu urme de frâne. Timpul își lasă pseudonimul.

MIEZ DE IUBIRE

Iulia POGORELOVA, 16 ani

Școala de Arte Plastice, Cahul

 

Stau la fereastră, îmbrăcată într-o rochie de mătase,

albă. Inima îmi bate în ritmul unui cântec de iarnă

și mă întreb: Câte vise se ascund în pașii de dans?

Câte vise vin în vizită și pleacă?

Se aud pași pe hol, e el, se apropie de fereastra

mea, făcând un ultim pas.

 — Îmi arde sufletul, simți?

Ochii îmi sunt înlăcrimați de vise. Îmi mai poți mângâia o lacrimă, îmi poți săruta un vis?

ANTAGONIST

Ploua,

Natura era în asentiment cu mine,

Iar vântu-i ținea companie.

Altădată aș fi spus că picăturile cântau,

Dar azi nu...

SPLENDOAREA VIEȚII

Iana JIGARȘAN, 15 ani

Școala de Arte din Costești, Râșcani

V-ați gândit vreodată cât de minunată e planeta noastră? Cred că suntem foarte norocoși că avem ocazia în fiecare zi să admirăm această frumusețe. Din nefericire, nu întotdeauna o prețuim.

Frumusețea oferă un motiv de bucurie, când e admirată. Persoanele pot admira cerul azuriu, noaptea înstelată, apusul roz sau purpuriu, stepele și câmpurile, mările și oceanele nesfârșite.

***

Cătălina BLIȘCEAC, cl. a VII-a

LT Mihail Sadoveanu, Hâncești

 

Am întins mesele în ogradă

și am deschis porțile,

oamenii se apropiau, se așezau la masă

și mâncau în tăcere

când m-am așezat și eu la masă, bunicul m-a plesnit peste față

așa a răposat străbunica

Pages

Subscribe to RSS - capriciile Muzei