PUIUL

Ar fi vrut să se rupă în două: jumătate să plece cu copiii sănătoși, care sufereau de frigul toamnei înaintate, iar jumătate să rămâie cu puiul schilod, care se agăța de ea cu disperare.

ZVONURI...

 Este nedemn de un suflet bun să înjosească oameni și să se bucure de rușinea lor, indiferent care ar fi greșelile lor. În astfel de situații tăcerea este o virtute...

COPILUL CARE L-A PICTAT PE DUMNEZEU

Singurul dintre colegii de la internat cu care găseam limbaj comun era un băiat pipernicit, considerat de toată lumea dezaxat. În realitate, dacă aveai răbdare să-l asculți, înțelegeai, în cele din urmă, că stai de vorbă cu un copil aparte, foarte dotat și foarte instruit…

Într-o zi, l-am surprins într-un copac din parcul instituției. Stătea cocoțat pe o creangă, cu picioarele atârnate în gol și zgâria cerul cu o ramură.

— Ce faci? l-am întrebat.

— Desenez.

Am vrut să-mi văd de ale mele, dar m-a oprit:

— Așteaptă! Unde te grăbești?

— Am treabă.

VRĂBIUȚA

Oricum, după toate acestea, cerul s-a umplut de vrăbii ce-au învățat să zboare sus și să devină rândunele. De acolo de sus, de la înălțimea zborului lor, toți cei care au deznădăjduit nu se mai văd.

LACRIMI

Nu îți irosi lacrimile, tati, pentru lucruri care nu merită. Păstrează-le pentru atunci cînd va trebui să plîngi de fericire. Ar fi păcat să nu ai în acele momente cu ce să plîngi!

CEA MAI FRUMOASĂ AMINTIRE DESPRE ÎNVIERE

Îmi amintesc mîndria și bucuria cu care am mers către Biserică, de mînă cu tatăl meu. Mă simțeam iubită, mă simțeam în siguranță, mă simțeam importantă.

PĂDURILE DIN BREANSK

S-a sfîrșit copilăria... Păcat că înțelegem farmecul ei abia după ce devenim maturi, în copilărie, totul arată altfel. Cînd priveam lumea cu ochi limpezi și curați de copil, toate îmi păreau mai frumoase, mai strălucitoare. Mai strălucitor era soarele, mai tare miroseau cîmpiile, mai răsunător era tunetul, mai repezi ploile, mai înaltă iarba. Mai largă era și inima omenească, mai ascuțită orice durere și de o mie de ori mai misterioasă lumea, pămîntul pe care ne-am născut, care este cel mai minunat dar ce ne-a fost hărăzit în viață.

Îmi făcu semn să mănînc.

DANSATOAREA LUI DEGAS

— Mai întîi am să-ți arăt cum literele formează cuvinte, îmi spuse așezîndu-se lîngă mine. Dacă vei înțelege acest lucru, mintea ți se va deschide în fața unui întreg univers și orice vei dori să înveți îți va fi la îndemînă.

ZEFIRUL

Ar trebui să mă supăr, dar n-o fac. Rămîn cu gîndurile mele. Liniștea-i și mai adîncă. Mă simt de parcă m-aș pregăti pentru o mare aventură și asta mă tulbură. Cuvintele dragoste, iubire, îndrăgostit îmi umblă prin minte ca niște tainice avioane de recunoaștere. Bîzîitul lor mă tulbură, dar, în același timp, mă și atrage. Mă gîndesc la ea și aștept să-i aud glasul pe firul care ne leagă. Un singur fir leagă batalioanele de inima lor – punctul de comandă al regimentului. Aud:

— „Zefirule”! aici e „Salcîmul”. Control!

Pages

Subscribe to RSS - proza