ALEXANDRU BÂRLEA

Știi cumva, dragă cititorule, cine este unicul moldovean cu centură neagră din țara noastră la jiu-jitsu brazilian?

VICTOR BOLOGAN

Prima mea întâlnire cu tabla de șah am avut-o pe la vîrsta de cinci-șase ani. Avusesem una nouă, pe care, fiind copii, am distrus-o, iar ca să-l lăsăm în pace pe tata, el a decis să ne improvizeze o altă tablă. Era una din carton, bine făcută și pe la acea vreme îmi părea perfectă, mai ales că era făcută de tata și eram mândră că dintre prietenii mei doar eu aveam o tablă reinventată oarecum. Îmi plăcea să privesc, la lumina unei lămpi, partidele dintre tata și soră-mea. Nu știam de partea cui să mă alătur.

WILLIAM TRUBRIDGE

Tânărul Trubridge, care își va merita întotdeauna celebritatea, s-a născut pe 24 mai 1980, în Marea Britanie, dar la 18 ani s-a mutat în Noua Zeelandă, devenind neozeelandez cu acte în regulă. Nu a reușit să vadă bine lumina zilei, că la vârsta de 18 luni învață să înoate, iar de la opt ani deja se scufunda sigur până la adâncimea de 15 metri. Ade-văratele competiții și adevărata adrenalină  însă a început să le simtă tocmai când a împlinit 22 de ani. 

ILIE NĂSTASE

Marele regret al său, cum afirmă însuși sportivul, este că pînă la 18 ani din cauza regimului nu a părăsit România, pentru a juca la campionatele internaționale. În 1965 fiind în Egipt, vine vestea că unul dintre liderii comuniști a murit și el a fost rechemat, pentru că era doliu național și în astfel de situație nu se putea juca. În astfel de condiții a devenit Ilie Năstase om cu renume și, dacă aș mai fi avut posibilitatea, aș fi scris despre el la nesfîrșit. Viața lui e ca o carte pe care poți să o citești cu nesaț. Încercați să-l descoperiți, pentru că e un exemplu demn de urmat.

IVAN PATZAICHIN

Prima dată cînd am urcat într-o canoe am căzut în primele 30 de secunde. Dar m-am urcat înapoi în barcă.

ALI MUHAMMAD

Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sînt făcuţi din ceea ce au mai adînc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare

ELENA ISINBAEVA

Şi totul a început cu o medalie... una nu oarecare, una din ciocolată, agăţată la gît pe la şase-şapte ani, la gimnastica sportivă, unde părinţii au dus-o ca să nu umble brambura.

Subscribe to RSS - time-out