Durerea mea nu a murit odată cu tine,

Căci nu i-am permis.

Între aripi am prins creștetul ei palid

Și i l-am șters cu brațul meu încă tânăr.

Am apucat a-i povesti fire de vise arse

Și i-am permis să miroase izul de speranțe

Ce nu vor vedea niciodată soarele împlinirii.

Am deschis lacătul inimii

Lăsând-o să se plimbe într-un muzeu de amintiri.

Admira figurine,

Emoții conservate în flacoane de gheață,

Flori de câmp,

Inhalând mirosul cerului de vanilie și ciocolată.

Totuși căuta scrisori.

Îi era sete

Și uitând de rațiune,

I-am dat să bea rândurile de dor

Poleite cu tăcere.