ești acum când nu mai ești...

POETUL CARE VA RĂMÂNE PURURI PRINTRE NOI

Nicolae DABIJA la Mănăstirea Căpriana

 

Acum trei ani, am trecut pe la Gimnaziul Nicolae Dabija din Heciul Vechi, raionul Sângerei.

Elevii erau la ore. Doar la parter, printr-o ușă deschisă, se zăreau fețele curioase ale celor dintr-a doua sau a treia, care erau în așteptarea  învățătoarei. Salutându-i, i-am întrebat  dacă știu cine-i Nicolae Dabija. Majoritatea au sărit din bănci, apropiindu-se de ieșire:

— Nicolae Dabija e scriitor!

— Dabija e deputat!

— El e domnitorul țării noastre!

Un băiețel din ultima bancă a sărit:

— El e mai-mare pe învățători!

— Nu, l-a contrazis o fetiță din aceeași bancă, Nicolae Dabija e ocrotitorul copiilor.

 

*   *   *

Prin 2005-2006, mai mulți redactori-șefi ai publicațiilor periodice din Republica Moldova am fost invitați la Departamentul Românilor de Pretutindeni din București. Dora Olaru, coordonator pentru presa scrisă de la noi, ne-a rugat să ne exprimăm părerea în legătură cu subiectul: care dintre publicațiile basarabene ar merita cel mai mult un suport financiar din partea Guvernului României. Fiecare dintre cei prezenți am început a ne lăuda care mai de care publicația în fruntea căreia ne aflam: că e cea mai… că e prima… că anume ea a deschis niște căi, că a fost distinsă de o primărie belgiană… Ne-am aprins cu toții.

Dora Olaru ne-a ascultat, fără a interveni, apoi a zis:

— Vedeți, fiecare dintre voi trage jăratic la turta sa, doar unul Nicolae Dabija, care a trecut ieri pe la Departament, a insistat să sprijinim toate revistele și ziarele din stânga Prutului de expresie românească și susținătoare ale neamului nostru.

— Și revista… (ceva mai înainte, această publicație îl înțepase nițel pe Dabija – n. n.), a întrebat cineva dintre noi.

— Și această publicație a fost susținută de Nicolae Dabija, a încheiat Olaru.

 

*   *   *

Devenind suverani, la începutul anilor '90 ai secolului trecut, adesea îmi ziceam: dacă am avea zece ca Nicolae Dabija, atunci republica noastră ar fi salvată și va înainta mult mai ușor pe făgașul progresului. S-au scurs ani grei și triști pentru noi toți, însă nu se zărea la orizont apariția a zece personalități ca Dabija. Atunci mi-am spus că ar fi de ajuns să apară doar cinci ca Dabija, ca lumea să fie mai încrezătoare și mai hotărâtă, ca schimbările să se poată face cât mai curând. Încetul cu încetul, mă convingeam cu tristețe că nu vor apărea niciodată nici cinci de anvergura lui Nicolae Dabija. Un al doilea Dabija nu poate exista, oricât de mult ne-am dori.

Nicolae Dabija e unul singur. El a fost dat de Sus. Iar noi trebuie să-l iubim, să-l ocrotim și să-l urmăm în ceea ce a făcut.

Nicolae Dabija e printre noi.

                                                      

Valerie VOLONTIR

Fotografie de autor