cutare rând muşcă

DE CE MI-AI LUAT-O?

 E sfârșit de decembrie. E sfânta duminică. Afară e foarte frig și puțin ninge sau plouă, în sufletul meu tot e frig, doar că, în loc de zăpadă, e boare de vânt și amă-răciune. Nu am voce, buzele îmi sunt vinete, iar ochii...  nu știu, nu m-am uitat încă în oglindă, dar probabil nu sunt ai mei. Tremur de teamă. O așa senzație încă nu am avut niciodată.

Aveai nevoie de ea mai mult decât eu sau îți place să-mi provoci durere? Cine ești și unde e bunica acum? Câte întrebări ți-aș pune, doar că nu mai am puteri. Aici timpul nu-i de vină, nu. Din virus te prefac într-un om păcătos, fără de milă, care nu iubește, nu plânge și nu râde. Vreau să te izolezi de lume. Cu toate că nu meriți... nici măcar aceste rânduri. Vreau să te invit în casa mea, la o vorbă bună sau rea, și apoi să-ți spun că o iubesc; a fost o fire sensibilă și nevinovată. Știi, ea avea frică de tine. O linișteam cu cuvintele că n-o să facă cunoștință cu tine niciodată și că nici măcar nu exiști. Așa cred și acum, tu nu exiști și nici nu ai valoare pe acest pământ. Știi de ce? Îți spun. Ești un nimeni. Te-ai gândit că are copii, nepoți, strănepoți. Te-ai gândit că și așa nu o ducea prea bine? Că ea se teme de moarte și își iubește casa. Nu, știu că nu te-ai gândit la asta. Te rog, nu mai provoca dureri oamenilor și pleacă pe planeta ta.  

Iar ție, bunică, vreau să-ți spun că te iubesc!

Îți port numele și prenumele. Și sunt mândră. Sunt de sub aripa ta și rodul tău. Nu-ți promit că n-o să plâng. Însă îți promit că n-o să te uit. Să-mi scrii un mesaj când ajungi în Rai. Te pup.

Olga CUROȘ
17 ani
LT Al. I. Cuza
Cricova, Chișinău