Fulgii cad, mă simt uitată
Și-albește tot ce mă-nconjoară.
Din inima-mi de sticlă spartă
Iubirea fuge-acum afară.
Într-o poveste rece ne-aduna cuvântul,
De parcă-n lumea mare cu-a ei filozofii
Eram cei mai de casă...
Ninge altfel. Un suflet e în fiecare fulg, e transparen\ă spre luminile de sus.