pagina celei mai triste scrisori

DUREREA NU MOARE ODATĂ CU OMUL

Ai fost un om bun mereu. În ochii mei ai fost un erou. Nu din cauza unor dulciuri, nu din cauza unor bani, care probabil că pe atunci îmi aduceau zâmbete, dar acum le-aș schimba pe viața ta. Tu doar ai fost un întreg, ai fost cerul și pământul, ai fost echilibrul meu și al tuturor ființelor din jurul tău. Ne țineai mereu pe noi uniți. Am fost mereu mândră că ești bunicul meu. Aveai un mod aparte de a încuraja pe cineva și de a-ți exprima iubirea.

Ziua în care ai plecat mi-a marcat calendarul în negru. Nu mai cred în povești, nu mai cred în oameni buni, nu mai cred în speranțe. Mi-ai apărut în vis și atât de mult doream să știu de ce, voiam să cred că e mai mult decât dorul, dar nu mi-ai mai răspuns. În casa ta acum e frig și întuneric, ai luat cu tine lumina, iubirea și ne-ai lăsat goi cu ochi plini de regret. M-am întrebat de mai multe ori dacă îți este mai bine acolo sau dacă vrei să vii înapoi. M-am gândit de multe ori că ești lângă mine de fiecare dată când am emoții și-mi scurgi toată frica.

Mă întreb dacă îți este dor. Tăcerea pe care o primesc în schimb îmi face inima scrum, apoi un fir de gheață îmi rupe licărul din ochi. Mi-ai luat aproape tot atât cât mi-ai dăruit. M-ai crescut ca pe propriul copil, mi-ai demonstrat că oamenii buni există, m-ai făcut fericită doar prin prezența ta. Îmi pare rău că am putut să realizez unele lucruri doar prin pierderea ta, iar dacă aș da timpul înapoi aș ști tot doar de frică să nu te ia vântul de lângă mine. Îmi pare rău că te-am cunoscut atât de puțin, nu mai știu nici măcar cum îți arăta zâmbetul în ochi, nici iubirea ta nu mai trece ca un fior prin mine. Păcat că nu am reușit să îți mulțumesc, păcat că ai plecat fără să-ți ofer vreo bucurie.

 

Fotografie: Valerie VOLONTIR

Victoria SAVA
15 ani
L. T. „Aurel David”
Bardar, Ialoveni