pagina celei mai triste scrisori

MAMĂ,

Mamă, ești o Duminică! Pe masă stau trei lalele, mă gândeam să ți le aduc în dar de ziua ta, în fiecare an le pregătesc pentru tine și tu mamă, nu mai vii... Ți-aș dărui lanuri de flori, am alerga desculțe prin ele, am dansa împreună jazz. Să-ți împletesc din romanițe aripi ca să zbori mereu deasupra mea, să-ți sărut de mii de ori tălpile însângerate de dor, durere și greutate. Îmi amintesc și acum parfumul de sulfină, levănțică, mentă și romaniță cu care îmi îmbătai simțurile dis-de-dimineață. Îți mai amintești acel scrânciob al nostru? Amețite de vară, de un neastâmpăr omenesc, jumătate de noapte de parcă sculptate într-o izbucnire de vânt, ne-am legănat viața. Privirile-mi pierdute rătăcesc dincolo de ferestre, dincolo de clădiri, de străzi, mașini, oameni, munți și păduri. Privirile-mi te caută. Te caută ca să poată împărți cu tine ceaiul de dimineață. Să te poată examina îndeaproape, să-ți memoreze fiecare rid pecetluit pe față, de-aș putea, mamă, să te mai aud și să te mai văd pentru o ultimă dată, să memorez întocmai glasul tău, figura ta, ca data viitoare, când vei pleca, să nu-mi pară rău că n-am făcut-o.

... Te-aș întoarce, mamă

Și pentru tine turnuri aș zidi

Și mări, cu plânsu-mi...

Mădălina PRIPĂ
17 ani
Pelinia, Drochia