antologie NOI

L'AUTOMNE

DEZMORȚIRE

Valerie VOLONTIR

 

Ai venit – anotimp al disperării mele –

Nu-mi mai ești magic, sfânt, nici chiar plăcut,

Ai venit, luându-mi cerul plin de stele

Lăsându-mă-un suflet singur și pierdut.

 

Știu că stelele le-ai preschimbat în frunze,

Vai, la propriu, coroană cerească pot să-mi fac,

Dar încearcă acum să întorci privirea în sus

Și vei observa pustietatea-n care zac.

 

Eu te-așteptam oricum, tomnatic tărâm

Cu-a ta disperare, tristețe și pustiu colorat.

Nu e minunat că atât de mult urâm

Ceea ce, de fapt, iubim cu adevărat?

Livia CATAN
cl. a XI-a
LT P. Ștefănucă
Ialoveni