rectificare

GUSTUL SĂRII

În timpurile de restriște sarea era mai prețuită decât banii sau aurul (nu în zadar sarea este numită aur alb). Bunica păstra sarea într-un loc mai dosit, să nu cadă cumva să se împrăștie. Când ajungea să împrumute de la vecine sau vecinele împrumutau de la ea sare, o făceau în cantități destul de mici – într-o cutie de chibrituri, pe o frunză de vie ori într-un fâșic răsucit dintr-un colț de ziar, ca s-o ducă cu bine acasă. În preajma satului meu de baștină, Glinjeni, Șoldănești, pe Valea Ciornei, paralel cu râul cu aceeași denumire, șerpuiește o cale ferată. În copilăria mea, trenurile circulau unul după altul, de la deal la vale și de la vale la deal. Majoritatea trenurilor erau mărfare. Uneori treceau trenuri cu soldați, cu tancuri, cu tunuri și altă tehnică militară. Eșaloanele militare îi făceau pe consăteni să tresară – trecuse abia un deceniu și jumătate de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân, lăsau totul baltă și, într-un suflet, alergau la magazin. Cu puținii bani pe care-i aveau, cumpărau, mai întâi de toate, făină, chibrituri, calupuri de săpun și... sare.

Valerie VOLONTIR