poezie

Elegie

ELEGIE
Uneori pasărea fericirii
Șți stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puțin
Și când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară și se pierde în văzduh,
Poate chiar se topește în văzduh,
Nu știe nimeni.

Am uitat de mult cum arăți,
Dar poate ochii îți erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici și viorii.

Am uitat de mult cum vorbești,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.

Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.

Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăiești…
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Crești din zăpezi și mătasă.

Zaharia STANCU