poezie

INFARCT

Violeta ZABULICĂ

 

Seara se lasă. Seara se lasă.

Soarele-și face cuib în iarba de pe deal.

Mama, din rochia cu flori de acasă,

Se mută în straiul cenușiu de spital.

 

N-a mai auzit de cardiogramă...

Ciudată e și această hârtie

Pe care inima ei trage linii, cu teamă,

Ca un copil care se-nvață a scrie.

 

„Inimă, zice mama în gând, să nu mă înșeli,

Fii silitoare și-nvață

A scrie – dar, te rog! – fără greșeli

Un singur cuvânt, numai unul: viață!”

 

Pe lângă inima mamei moartea umbla.

Ce cauți, moarte, așa de devreme?

De la inima mamei se lumina,

Iar moartea de lumină se teme...

 

Ah, inimă, cum te ții

De viață, de dulcele soare!

Ca steaua – de ore târzii,

Ca ramul – de pom,

Ca floarea – de ram,

Ca roua – de floare.

Vasile ROMANCIUC