poezie

COPACII

Copacii, toamna, de durere urlă!

Înfiorător de mari, de goi, de negri,

Par îngeri răzvrătiți bluestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, toți copacii?

 

Care bun arhanghel,

asurzitor și invizibil,

de Dumnezeu trimis,

le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

 

Copacii urlă, cu brațele-ntinse, vânjoase,

spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,

să-l sfarme, să-l darme...

 

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltați...