poezie

MONOTONIE PE VIOARĂ

Ilustrație: Violeta ZAZBULICĂ

De când nu mi-ai mai cântat

Sunt, vioară, întristat.

N-ai putea ști ce mă doare

De tot cad într-o-ntristare?

Întristat de ce să fiu?

Că-i devreme, că-i târziu?

Și n-am cine să mă-nvețe,

De mi-e dor sau mi-e tristețe,

Ca să știu, la întrebat,

Că ceva s-ar fi-ntâmplat.

Dor de ce-ar putea să-mi fie?

De-altă nevinovăție?

 

Nu-mi dau seamă ce-ntristare

Negrăită, iar mă doare.

Întristările ți-s multe.

Cine să ți le asculte?

Cine ți le înțelege

Întristările pribege?

Că nici eu nu le-nțeleg,

Să le-nșir, să le dezleg.

Te-ntristează când și dacă

Alții cântă, râd și joacă?

Scripcă veche, mai demult,

Doar tăcerea ți-o ascult,

Nu-mi dau seama ce-ntristare

Decât altele te doare,

Oare trebuie să-mi pară

Că-a murit ceva-n vioară?

Ori, vioară, simți mai bine,

N-a murit ceva din mine?

Tudor ARGHEZI