poezie

DOMNU' PROFESOR

Nimic nu-nvață blestemații!

Și eu mi-am zis, de-atâtea ori

Că dau la dracu meditații...

Dar vezi că cele trei surori

Îmi sunt cu mult mai dragi ca frații

Cei răi și neascultători.

 

Afară-i noapte, vijelie,

Și-i cald în salonașul lor...

Mă-ntâmpină cu veselie

Și toate mă salută-n cor,

Și fiecare vrea să știe:

„Ce face domnu’ profesor?”.

În lecții ele-și spun secrete,

Fac haz pe socoteala mea.

Își mușcă buzele șirete,

Pufnesc de râs, fără să vrea...

„Ti, bată-vă norocul, fete!”

Și mama face haz și ea...

 

La masă – glume, gălăgie...

Și cea dintâi îmi toarnă vin,

Drăguț a doua mă îmbie,

A treia-mi dă paharul plin...

E, cine-mi poate spune mie

În sănătatea cui să-nchin?

 

Târziu, când plec de ies în stradă

Și-i întuneric peste tot,

Ah! unde-s ele să mă vadă,

Orbit de viscol, cum înot

Prin valurile de zăpadă...

Și drumu-i lung și nu mai pot...

 

În odăița-ntunecată e frig...

Eu, zgribulit, din pat

Ascult vifornița turbată

Și-adorm cu gândul fermecat

La basmul vechi: „Au fost odată

Trei mândre fete de-mpărat...”.

Ștefan Octavian IOSIF

Pages