DE VORBĂ CU ANDREI SCLIFOS, PICTOR-CERAMIST, MEȘTER POPULAR

— Ce ne puteți spune despre familia în care ați crescut?

— Am crescut într-o familie simplă, unde toți ai casei adorau muzica. Copilăria petrecută lângă fratele și sora mea este leagănul la care revin adeseori să mă încarc cu energie sau să-mi stăvilesc dorul. Mama ne-a părăsit pe când aveam șapte-sprezece ani, iar acest lucru ne-a marcat profund și ne-a călit. Astăzi mă simt binecuvântat cu cea mai frumoasă familie lângă care mă pot realiza. Cred că aceasta e menirea principală a omului pe pământ. O casă plină de copii și armonia care plutește în ea e tot ce am visat să am.

— Ați fost un copil cuminte?

— Foarte cuminte și ascultător. Mi-aduc aminte cum îmi făceam repede însărcinările pe care le aveam și mă ascundeam undeva să fiu doar eu și o bucată de lemn... și mereu ciopleam, căutam astfel să găsesc diferite personaje, să intru în lumea lor magică. Jocul mâinilor în procesul creației m-a urmărit de mic, iar acest lucru îți dă senzația că tu poți fi făuritorul propriei vieți, modelând căile ei întortocheate cu multă muncă, răbdare și iscusință vegheate de Cel de Sus.

— Ce valori cultivați copiilor dvs. culese din educația pe care ați primit-o din partea părinților?

— Bunul-simț, mai cu seamă, și originalitatea omului simplu. Un om simplu, firesc, fără aere și orgolii, ajunge să atingă inimile celor din jur fără a-și propune acest lucru, fiind empatic și săritor la nevoie. În zilele noastre, lumea are nevoie de ei mai mult ca oricând. Un alt aspect, care nu ne scapă în educația copiilor noștri, este nevoia de artă, cu toate muzele ei spectaculoase, care îl înalță spiritual pe om pe culmea neobosită a creației.

— Care a fost prima dvs. creație și la ce vârstă ați realizat-o?

— Primele mele lucrări au fost un moș și o veveriță pe care le-am creat pe la zece ani. Le păstrez și astăzi în cutia de amintiri.