Carul-Mic

RĂZBOINICII CU SCOBITORI

Rubrică îngrijită de Cristina URSU

A fost odată ca niciodată o prințesă frumoasă, care avea un obicei foarte urât. În fiecare seară, înainte de culcare, stătea întinsă în pat și se scobea în dinți cu o scobitoare. Asta nu ar fi fost așa de rău, dar, după ce termina cu scobitul, în loc să arunce scobitorile folosite, așa cum ar fi trebuit, le înfingea în crăpăturile rogojinii de paie pe care dormea. Acesta nu era un obicei prea sănătos și, pentru că prințesa făcea același lucru noapte de noapte, în curând crăpăturile rogojinii se umplură de zeci de scobitori folosite. Într-una din nopți o trezi dintr-odată un zgomot de luptă. Auzi voci de războinici și zăngănit de săbii. Speriată, se ridică de pe așternut și aprinse lampa de la capul patului. Cu greu putu să-și creadă ochilor când văzu despre ce era vorba. Căci chiar acolo, lângă plapuma ei, se strânsese o mulțime de războinici foarte mici! Unii dintre ei se luptau, alții cântau sau dansau, dar cu toții făceau o hărmălaie de mai mare dragul. Micii războinici făcură atâta hărmălaie în fiecare noapte, încât prințesa nu mai izbutea să pună geană pe geană și, pe zi ce trecea, se făcea tot mai palidă. Nu peste multă vreme se îmbolnăvi de-a dreptul de-atâta nesomn. Tatăl ei o întrebă de mai multe ori ce se întâmplă cu ea și, până la urmă, fata îi mărturisi. La început, el nu crezu o iotă din toată povestea, dar, până la urmă, se hotărî să se încredințeze cu ochii lui. În noaptea următoare îi ceru prințesei să rămână să doarmă în camera lui, iar el se duse să stea de veghe în camera ei. În timp ce stătea de pază, el băgă de seamă că în rogojină era înfiptă o scobitoare. Era plină de crestături, doar că urmele erau așa de mici, încât abia de se zăreau. Fata voi să știe ce însemnau toate acele semne. Tatăl o lămuri că micii războinici veniseră la ea în cameră din cauza scobitorilor pe care le folosise. Războinicii nu aveau cu ce să se lupte, iar scobitorile puteau fi folosite drept săbii, și de aceea se întorceau în camera prințesei noapte de noapte. Prințesei îi fu foarte rușine de prostul ei obicei, dar recunoscu în fața tatălui său că ea înfipsese scobitorile în crăpăturile rogojinii de paie, pentru că fusese prea leneșă să le arunce la gunoi. Mai adăugă că îi părea tare rău și făgădui că nu va mai fi niciodată atât de leneșă. În scurtă vreme, prințesa se întremă, pentru că războinicii n-o mai țineau trează noaptea. De atunci încolo începu să fie foarte ordonată și își bucură peste măsură părintele cu faptul că mătura chiar și grădina în fiecare zi. Își amintea mereu de războinicii cei mititei și, de câte ori folosea o scobitoare, puteți fi siguri că avea grijă să o arunce la gunoi.

poveste japoneză