(fragment)

Când a apărut al doilea fiu al soției domnului Frederick C. Little, toată lumea a remarcat că nu era cu mult mai mare ca un șoarece. Adevărul e că bebelușul semăna mult cu un șoarece în toate privințele. Era înalt de vreo cinci centimetri și avea un nas ascuțit ca de șoarece, coadă de șoarece, mustăți de șoarece și acea atitudine plăcută, sfioasă, a unui șoa-rece. Domnul și doamna Little l-au botezat Stuart.

Spre deosebire de majoritatea bebelușilor, Stuart a putut merge de îndată ce s-a născut. La o săptămână se putea urca pe veioze, cățărându-se pe fir. Doamna Little și-a dat seama imediat că hainele de copil pe care le cumpărase nu erau potrivite, așa că s-a pus pe treabă și i-a croit un costum mititel din stofă albastră, cu buzunare aplicate, în care să-și țină batista, banii și cheile. În fiecare dimineață, înainte ca Stuart să se îmbrace, doamna Little mergea în camera lui și îl cântărea pe un cântar mic, destinat de fapt cântăririi scrisorilor. La naștere, Stuart ar fi putut fi expediat cu poșta Prioripost pentru o taxă de trei cenți, dar părinții au preferat să-l țină, nu l-au expediat; iar când, la vârsta de o lună, luase în greutate doar zece grame, mama a fost atât de îngrijorată, încât a chemat medicul.

Doctorul a fost încântat de Stuart. I-a luat temperatura și a văzut că avea 37 de grade, adică o temperatură normală pentru un șoarece. I-a examinat și pieptul, și inima și i s-a uitat în urechi cu o lanternă, cu un aer solemn. (Nu orice doctor se poate uita în urechile unui șoarece fără să-l umfle râsul). Totul părea în regulă, iar doamna Little a fost încântată de rezultatul atât de bun.

— Îndopați-l! a spus medicul vesel, la plecare.

Stuart le era de mare ajutor părinților și fratelui său mai mare, George, fiindcă era atât de mic și putea face anumite lucruri de care e-n stare un șoarece. Într-o zi, când curăța cada după ce se îmbăiase domnul Little, doamna Little și-a pierdut un inel și și-a dat seama îngrozită că îi căzuse în conducta de canalizare.

— Ce-ar fi să-l trimitem pe Stuart după el? a propus domnul Little. Ce zici, Stuart, vrei să încerci?

— Da, aș vrea, a răspuns Stuart, dar aș face bine să-mi pun pantalonii cei vechi. Cred că-i cam ud pe-acolo.

Așa că Stuart s-a strecurat în vechii săi panta-loni și s-a pregătit să coboare în conductă după inel. A hotărât să ia și firul cu el, lăsând unul dintre capete în mâinile tatălui.

— Când trag de trei ori de fir, ridică-mă, a zis.

Și, în vreme ce domnul Little stătea în genunchi în cadă, Stuart a alunecat încet în conductă, dispărând. Cam peste un minut, s-au și simțit cele trei smucituri ale firului, iar domnul Little l-a tras cu grijă în sus. Acolo, la capăt, se afla Stuart, cu inelul în jurul gâtului, în siguranță.

— Ah, băiețelul meu curajos, a spus mândră doamna Little.