Mihai, elev în clasa paralelă, nu mai vine la școală de câteva luni. Sora lui, colegă cu sora mea, s-a destăinuit în mare secret că Mihai le-a interzis amenințător tuturor membrilor familiei să-l sâcâie sau să intre la el. Iese din camera lui doar pentru a face duș și a mânca. L-am urmărit în spațiul virtual: se joacă  pe calculator ore în șir. A bătut recordul. Mulți colegi și cunoscuți de ai mei toacă timpul jucând pe calculator, dar rămân printre noi. De ce Mihai a lăsat școala, a întrerupt sportul, nu iese cu prietenii? Nu înțeleg. Nici profesorii nu ne vorbesc despre aceasta.         

J.R., 14 ani, Chișinău

Dacă sunteți bulversați de realitățile perioadei adolescentine,  oricât de copleșitoare și insurmontabile vă par, evitați izolarea severă și gândul că ceva e în neregulă cu voi. Adolescența e doar perioada escaladării urcușului spre sinele de adult. E un traseu sinuos pentru unii. Acceptați-l ca atare și rămâneți deschiși către lume. COMUNICAȚI! Împărtășiți temerile și fricile ce vă macină, analizați problemele, solicitați sprijinul. Să ceri și să oferi sunt indicii unei personalități psihologic sănătoase. E o nouă dimensiune a libertății în alegeri, la care aspirați atât de mult. E un pas spre valorificarea și valorizarea sinelui. Este un argument că sunteți conștienți de nevoile, vulnerabilitățile, dar și de resursele disponibile. Iată și… o istorioară asupra căreia veți reflecta pe îndelete.

Un copil de șase ani, pentru a putea juca fotbal nestingherit, încerca să schimbe ghiveciul unei flori în alt colț al peluzei. Se necăji minute în șir, dar greutatea ghiveciului îl depășea. Tatăl său privea cu atenție și îngăduință  această „confruntare”. Când puștiul abandonă necăjit, tata îl întrebă: Ai folosit toate resursele? Da – răspunse  fiul – Mi-am dat toată silința, dar nu reușesc. Eu sunt alături – zise tata – mie mi-ai cerut ajutorul? [...]

Rubrică susținută de Svetlana FOCȘA-SEMIONOV, psiholog