DE VORBĂ CU MIHAI AGAFIȚA, PRIM-DIRIJOR ȘI DIRECTOR ARTISTIC AL ORCHESTREI SIMFONICE A FILARMONICII NAȚIONALE, ARTIST AL POPORULUI

— Domnule Agafița, sunteți de baștină din Călărași. Dacă locurile copilăriei sunt cele mai frumoase, ce sau cine vă mai cheamă spre acest orășel?

— Și copilăria, și adolescența mi le-am trăit la Călărași. Adevărat e că anii copilăriei și ai adolescenței sunt cei mai frumoși. De fapt, eu mă mândresc că sunt codrean, pentru că am crescut între pădurile și dealurile din preajma Călărașilor. Mi-am făcut studiile la București, am stat în capitala României vreo zece ani, și atunci când mă copleșea oboseala, veneam acasă pentru a-mi reîncărca bateriile. Când trenul ajungea prin pădurile din preajma Călărașilor, eram cel mai fericit om de pe pământ…

Apoi, la Călărași mă așteaptă și părinții mei, cărora le mulțumesc pentru faptul că mi-au creat o copilărie frumoasă. Casa noastră se afla la marginea orășelului, de unde, în apropiere, începeau dealuri cu livezi, vii, cu pădure… Taică-meu este un bun sportiv, îi plăcea să călătorească, mereu m-a luat cu el la pescuit, la cules ciuperci. Cunoaște foarte bine pădurile raionului. M-a învățat și pe mine să mă orientez prin pădure. Iar când venea vacanța, mergeam la pescuit cu prietenii la diferite lacuri mai apropiate și mai îndepărtate. În plus, bunicul meu a fost contabil la gospodăria silvică, sediul căreia se afla chiar în mijlocul pădurii…

— Credeți că s-a întâmplat o metamorfoză prin care simfonia naturii v-a ademenit în simfonia muzicii, astfel încât azi sunteți unul dintre cei mai cunoscuți dirijori de muzică simfonică în Republica Moldova?

— Lucrurile se subînțeleg, pentru că muzica este limbajul nostru universal, un limbaj pe care îl simte și îl trăiește toată lumea, inclusiv bebelușul care se află încă în burtica mamei sale. Sigur că muzica este natură, precum natura este o muzică. S-ar putea presupune că dragostea mea față de muzică a izvorât din dragostea față de natură. Există mulți compozitori cunoscuți care s-au declarat panteiști și care, prin muzica lor, au cântat natura.

— Soția Dumneavoastră e prima vioară în orchestra pe care o dirijați la Filarmonica Serghei Lunchevici din Chișinău?  

— Da. Ea este o violonistă foarte bună și face parte din primele viori. În orchestra de cameră a Filarmonicii, dânsa este concertmaistru și solistă. A mai format și un cvartet în care este conducător și prima vioară.

— Vă amintiți cum și unde ați întâlnit-o prima dată pe soția Dumneavoastră?

— Viorica, soția mea, este de baștină din Ialoveni, dar ne-am întâlnit la București, unde venise la studii. Când am fost numit dirijor la Chișinău, am adus-o înapoi și pe ea. Inițial, făceam naveta Chișinău-București, dar aveam deja primul copil și am decis să ne stabilim la Chișinău, fapt pe care nu-l regretăm, deoarece mai avem speranța – și pentru asta îmi dau toate forțele – că lucrurile se vor îndrepta în bine și în republica noastră.

— Copiii Dumneavoastră se bucură de faptul că s-au născut într-o familie de muzicieni?

— Avem un băiețel și o fetiță. Fetița are deja paisprezece ani și face muzică – e violonistă. Pe când era mai mică a obținut chiar și câteva premii la concursuri internaționale. Acum are un program școlar foarte încărcat și trebuie să-i facă față. Băiatul e în ultimul an la grădiniță, dar și el, probabil, va face vioară. Dă dovadă de un auz muzical deosebit. Chiar și atunci când se joacă singurel, îngână melodii celebre din muzica clasică universală, pe care le aude de la noi sau din ce mai ascultăm.

Autor: 
Gheoghe BUDEANU