Majoritatea planetelor extrasolare nu pot fi observate direct cu un telescop, pentru că au strălucirea foarte slabă și orbitează la distanțe unghiulare extrem de mici în jurul unor stele foarte strălucitoare. Exoplanetele pot fi însă descoperite indirect, după influența exercitată de ele asupra stelei în jurul căreia se rotesc. Datorită atracției gravitaționale a planetei-satelit, traiectoria proprie a stelei suferă perturbații care pot fi puse în evidență prin măsurări astrometrice și spectroscopice de precizie. Majoritatea exoplanetelor descoperite prin aceste metode au masele apropiate de masa planetei Jupiter și doar în ultima vreme au fost detectate exoplanete comparabile cu Pământul.

În 2009, Agenția Spațială Americană, NASA, a lansat telescopul spațial Kepler, dotat cu un fotometru special. Misiunea Kepler este proiectată special pentru a cerceta regiunea noastră din galaxia Calea Lactee și a descoperi planete de dimensiunea Pământului – planete terestre.

Telescopul Kepler detectează exoplanetele prin așa-numita metodă de tranzit: atunci când o planetă trece în fața stelei sale privită de un observator, se spune că planeta tranzitează steaua. Pe Pământ, putem observa tranzitul planetelor Venus sau Mercur, văzute ca un mic cerculeț negru pe discul Soarelui pentru că blochează lumina Soarelui pe măsură ce planeta se mișcă între Soare și noi. Tranziturile efectuate de exoplanete produc o mică scădere în luminozitatea stelei, care durează între 2 și 16 ore. Dimensiunea planetei se determină din adâncimea tranzitului (cât de mult scade luminozitatea stelei). Orbita planetei poate fi calculată din perioada planetei și masa stelei folosind Legea a treia a lui Kepler. Din dimensiunea orbitei și temperatura stelei, se poate calcula temperatura planetei. De aici se poate răspunde la întrebarea dacă pe această planetă este sau nu viață.

Autor: 
Ștefan D. TIRON, cercetător științific, AȘM