Tata se oprise din lucru, privea și asculta la mine. Eu nu băgasem de seamă, dar când a văzut că mă înfurii și că vorbesc urât copilului din dealul celălalt, mi-a zis:

— Ce faci?

— Tată, i-am zis eu amărât, ce au toți copiii cu mine? De ce mă îngână copilul de colo și îmi vorbește urât? Eu nu i-am zis nimic, iar el mă batjocorește. Ce au toți copiii cu mine, tată?

— N-ai învățat nimic din tot ce ți-am spus eu venind pe drum! Dacă nu poți vorbi frumos, de ce nu taci? Ia vorbește-i tu frumos, să vezi, nu-ți va vorbi și el tot așa? Sau taci, să vezi dacă îți va mai spune el ceva! Ascultă, acum auzi ceva?

— Nu se mai aude acum nimic, tată.

— Ia strigă-i acum: „Prietene!”. Apoi ascultă!

— Prietene! am strigat eu cam supărat.

— Prietene! a răspuns copilul celălalt cam la fel.

— Cheamă-l acum: „Vino la noi!” zise tata.

— Vino la noi! am strigat eu voios.

— Vino la noi! a răspuns el vesel.

 M-am întors mirat spre tata:

— Cine e, tată?

— Este ecoul.

— Cine este ecoul? Al cui copil este el – și de unde?

Autor: 
Traian DORZ
Ilustrație: Alexei COLÂBNEAC