I
Te conturez, ființă, la margine de lume,
Nu-ți știu identitatea ca să te strig pe nume.
Mi se-negrește irisul, al său verde dispare,
Când nu îți aud pasul, nici tu a mea chemare.
Te văd Erou ce poate de jos să mă ridice
Sau lângă corpu-mi rece și el rece să pice.
Dacă ai vrea acuma de mână să mă ții,
Ai căpăta puterea să poți să mă învii.
Stau pe pământul rece, mai am înc-o speranță:
Să-mi cânți lângă ureche funebra asonanță.
Vezi? Soarele-mi străbate pleoapele-amorțite,
Vrea să te văd pe tine, nu ochii să-mi irite.
Chiar dacă-a ta pupilă n-ar mai primi lumină,
Mi-aș tatua în suflet o lacrimă străină.
II
Lasă-ți capul pe pieptu-mi, ascultă inima cum bate
Și numără-mi bătăile, căci pentru tine sunt,
Se întețește ritmul atunci când ești aproape
Și e intens mereu, fiindcă te port în gând.
În vremile de taină îți pot șopti iubire
Fără să-mi fie frică că ai putea s-o furi
Și aș plăti cu viața a ta rece sosire,
M-aș îneca, m-aș pierde-n divine trăsături.
Acum, că-mi ești aproape, n-am de nimic nevoie,
Numai o viață-alături să-mi fii, dacă-ai putea.
Hai să convingem soarta, să-i spunem că am vrea
Să-mpodobim Pământul de sub aceeași Stea.
În cutremurul de străluciri diamantine,
Să pot trăi pe lume, gândindu-mă la tine.