I

 

Te conturez, ființă, la margine de lume,

Nu-ți știu identitatea ca să te strig pe nume.

Mi se-negrește irisul, al său verde dispare,

Când nu îți aud pasul, nici tu a mea chemare.

Te văd Erou ce poate de jos să mă ridice

Sau lângă corpu-mi rece și el rece să pice.

Dacă ai vrea acuma de mână să mă ții,

Ai căpăta puterea să poți să mă învii.

Stau pe pământul rece, mai am înc-o speranță:

Să-mi cânți lângă ureche funebra asonanță.

Vezi? Soarele-mi străbate pleoapele-amorțite,

Vrea să te văd pe tine, nu ochii să-mi irite.

Chiar dacă-a ta pupilă n-ar mai primi lumină,

Mi-aș tatua în suflet o lacrimă străină.

 

 

 

II

 

Lasă-ți capul pe pieptu-mi, ascultă inima cum bate

Și numără-mi bătăile, căci pentru tine sunt,

Se întețește ritmul atunci când ești aproape

Și e intens mereu, fiindcă te port în gând.

În vremile de taină îți pot șopti iubire

Fără să-mi fie frică că ai putea s-o furi

Și aș plăti cu viața a ta rece sosire,

M-aș îneca, m-aș pierde-n divine trăsături.

Acum, că-mi ești aproape, n-am de nimic nevoie,

Numai o viață-alături să-mi fii, dacă-ai putea.

Hai să convingem soarta, să-i spunem că am vrea

Să-mpodobim Pământul de sub aceeași Stea.

În cutremurul de străluciri diamantine,

Să pot trăi pe lume, gândindu-mă la tine.

Autor: 
Marinela LUPUȘOR
Varsta: 
16
Cobani, Glodeni