A fost odată un perete alb într-o clasă dintr-o școală primară de prin părțile Trás-os-Montes. Și satul acela era tare frumos, bine așezat și rînduit, cu ulicioare sclipind de curățenie și căsuțe simple și drăgălașe. Avea sătucul numai o farmacie, o măcelărie, un supermarket și o cafenea, de care localnicii erau mulțumiți.

Școala era micuță și plăcută, situată într-o cîmpie scăldată în verdeață. În fiecare zi, peretele alb asista la lecțiile unui grup de copii cu mare poftă de carte. Peretele alb îi îndrăgise mult pe copii și se bucura văzîndu-i cum cresc sănătoși și înțelepți.

Dar într-o zi, o fetiță mai zănatică găsi că peretele alb era prea rece și atunci hotărî să deseneze pe el o lalea roz. La rîndu-i, colega de bancă desenă o garofiță roșie.

Primul gînd al profesoarei fu să certe fetițele, dar, văzîndu-le spăsite și puțin speriate, zîmbi și spuse că floricelele desenate sînt foarte frumoase. Mai mult, îndemnă toată clasa ca fiecare să deseneze cîte ceva pe peretele alb pentru ca trecerea acestei clase prin școală să rămînă pentru totdeauna în memorie și pe peretele sălii de clasă. Atunci, fiecare copil își dădu frîu liber imaginației și peretele care fusese alb se prefăcu într-o grădină ca-n povești.

Apoi copiii au devenit adulți și în vacanța de Crăciun veneau acasă la Trás-os-Montes, la școală. Și cînd se uitau la perete, îi năvăleau amintiri copleșitoare.

Autor: 
Eduardo Daniel LIMA FRÉITAS
Varsta: 
11
Vizela