Fărîme de cuvinte, tăceri nevinovate, amintiri şi amăgiri sculptate ani în şir cu trudă. Din acest aluat sîntem plămădiţi noi, oamenii. Cu invidie, cu poveşti impresionante în spate şi cu iz de singurătate hoinărim potecile propriei vieţi în speranţa de a găsi măcar un strop de alinare şi de înţelegere. Cu ochii inundaţi de lacrimi şi dezamăgiţi păşim fără a privi în urmă spre un nou început, dar care nu există. Dorim să fim ce nu putem, visăm, aspirăm la multe lucruri ştiind foarte bine că nu le vom avea niciodată. Dar alergi pentru a-ţi continua drumul. Şi într-un moment te trezeşti confuz şi nu ştii unde să mergi, căci acest drum se ramifică în poteci cu sutele şi doar una e cea sigură. Dacă va fi cu pietre şi praf sau cu flori şi soare, nu poţi să ştii, e alegerea ta.

Omul îşi decorează viaţa exact aşa cum şi-o doreşte. însă destinul uneori te poate distruge şi creează din tine o fiinţă dură şi invincibilă. Multe sînt acele lucruri ce pot să ne doboare, însă nu trebuie să fim laşi, ci, din contra, trebuie să luptăm mai întîi cu propriile forţe pentru a putea reuşi şi pentru a învinge obstacole.

E uşor a ne face valiza şi a pleca departe, a lăsa trecutul să fie trecut, dar cum? Nu, nu poţi, pentru că, chiar de pleci, ei cu tine acele frînturi de amintiri ce te macină pînă la refuz. însă dacă ţi-ai ales drumul, indiferent de consecinţe, fii bun şi asumă-ţi toate responsabilităţile. înfruntă tot. Şi bucură-te de victorie.

Autor: 
Maria VRABII
Varsta: 
18
Văsieni, Ialoveni