La ceasul când scriu poeții

Mă gândesc la sensul vieții,

Sunt mai lucidă ca oricând 

Picături de mare pe obrazu-mi curg.

Doamne, Doamne noi nu trăim,

Nici măcar nu existăm —

Cu morile de vânt luptăm.

Curge apa, curge la vale,

Sparge bolovani și își face cale,

Pe când noi suntem striviți de nisip.

Obsedați de gândul supremației,

Cine mai cunoaște mirosul gliei?

Avem de toate

Până peste poate,

Dar păcat că

În suflet suntem goi

Și ne mănâncă viermele din noi.

Autor: 
Tatiana BALAN
Clasa: 
11
LT Ștefan-Vodă
Ștefan-Vodă