DE VORBĂ CU PILOTUL ALEXANDRU STROIA

S-a născut pe 22 aprilie 1985, în orașul Chișinău. Și-a făcut studiile la Liceul Onisifor Ghibu din Chișinău (1992-2003). În 2007, a absolvit Universitatea Tehnică din Chișinău, Facultatea de Geodezie, Construcție și Cadastru, specialitatea inginer geodez. În 2012-2014 a urmat cursurile de pilot în cadrul Centrului Aeronautic din capitală. În prezent, activează la compania AirMoldova.

— Ați avut parte de zboruri în condiții climaterice complicate? Vă amintiți de situații imprevizibile pe care trebuia să le depășiți?

— De zboruri în condiții climaterice, hai să le zicem complicate, avem parte practic tot timpul. Vara, sunt furtuni, iarna – piste lunecoase și acoperite cu zăpadă, iar primăvara și toamna predomină ceața. Însă pentru noi sunt zboruri normale și nu ne sperie. Suntem învățați să facem față oricăror situații mai mult sau mai puțin dificile.

Situații imprevizibile practic nu există, deoarece permanent se analizează totul ce urmează sa fie până avionul ajunge la destinație și se iau toate măsurile de prevenire a întâmplărilor neplăcute. Nu în zadar se spune că piloții întotdeauna zboară înaintea avionului.

— În timpul zborului, reușiți să admirați din cabina avionului munții, mările, câmpiile nesfârșite?

— Bineînțeles. Vederile sunt uimitoare. Chiar le și fotografiem pentru arhiva personală.

— Care situații din timpul zborului necesită maximă concentrare?

— Maximă concentrare necesită decolările și aterizările, pentru că sunt fazele de zbor în care piloții au mai puțin timp pentru a face față unei eventuale situații de urgență.

— Ce modele de avioane ați condus?

— Am pilotat mai multe tipuri de avioane de dimensiuni mici, cum ar fi Cessna 150, 172, 182, Festival R40, Antonov 2, Piper. Iar dintre avioanele de pasageri – Airbus A319, A320 și A321.

— Vă aliniați la anumite personalități din lume care au fost ori sunt aviatori?

— Sincer vorbind, nu sunt fan al unui aviator anumit, dar am un mare respect pentru piloții avioanelor de vânătoare și pentru cei care practică acrobații cu aceste aparate de zbor.

— Ce credeți despre perspectivele automobilelor zburătoare?

 — Cred că există o perspectivă reală pentru automobilele zburătoare. Cu siguranță, acestea vor fi electrice. Având în vedere supraaglomerarea drumurilor, automobilele se vor ridica în aer. Urmează să fie soluționată problema din punct de vedere tehnic și sub aspectul instruirii.

— Unii călători evită să urce în avion, fiindu-le frică de înălțime sau de un eventual accident. Cum ar putea depăși această fobie?

 — Le recomand să se liniștească și să savureze zborul, pentru că este ceva deosebit și cu adevărat frumos. Oricât de îngrozitor ar părea avionul, statistica arată că acesta este cel mai sigur mod de transport. Noi circulăm zi de zi și totul este bine. [...]

Pentru NOI - Valeria PRODAN