Fulgii cad, mă simt uitată

Și-albește tot ce mă-nconjoară.

Din inima-mi de sticlă spartă

Iubirea fuge-acum afară.  

Într-o poveste rece ne-aduna cuvântul,

De parcă-n lumea mare cu-a ei filozofii

Eram cei mai de casă...

Ninge altfel. Un suflet e în fiecare fulg, e transparen\ă spre luminile de sus.